CCR. Procesul-verbal întocmit de organele fiscale anterior începerii urmăririi penale nu este mijloc de probă

În concepția noului Cod de procedură penală administrarea probelor se realizează, în mod exclusiv, în cursul procesului penal, actele întocmite înainte de începerea procesului penal neputând avea calitatea de mijloc de probă. Prin urmare, procesul- verbal reglementat de art. 233^1 alin. (3) din OG nr. 92/2003 [respectiv art. 350 alin. (3) din Legea nr. 207/2015], fiind întocmit de organele fiscale anterior începerii urmăririi penale, nu poate fi calificat, sub imperiului actualului Cod de procedură penală, ca mijloc de probă, arată Curtea Constituțională în decizia nr. 72/2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 233^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și ale art. 350 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 332 din 2 mai 2019.

”Comparând alin. (3) al art. 233^1 cu alin. (4) al aceluiași articol din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, Curtea observă că verificările fiscale prevăzute la alin. (4) sunt realizate după începerea urmăririi penale la cererea organului de urmărire penală și se concretizează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă în sensul art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, în timp ce art. 233^1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 prevede efectuarea la solicitarea organelor de urmărire penale a unor verificări fiscale într-o ipoteză particulară, fără a preciza însă că aceasta se realizează după începerea urmăririi penale. Deși reproduce parțial prevederile art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală referitoare la efectuarea constatării, astfel încât pare că verificările fiscale se constituie într-o activitate de constatare și că actul de constatare concretizat sub forma procesului-verbal constituie mijloc de probă în sensul art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, în realitate, din interpretarea sa per a contrario în raport cu alin. (4) al aceluiași articol rezultă că aceste verificări fiscale sunt solicitate de organele de urmărire penală înainte de începerea procesului penal. Prin urmare, (…)din moment ce activitatea de verificare fiscală este realizată înaintea începerii urmăririi penale, înseamnă că actul rezultat, chiar purtând denumirea de „proces-verbal”, nu poate fi calificat ca fiind un „proces-verbal” în sens de mijloc de probă reglementat de art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală,” spun judecătorii Curții Constituționale.

”În schimb, potrivit Codului de procedură penală, organul de urmărire penală are competența ca, ulterior începerii urmăririi penale, să dispună efectuarea unei verificări fiscale conform art. 233^1 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, finalizată prin întocmirea unui proces-verbal, sau a unei constatări conform art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, finalizată cu un raport de constatare, caz în care procesul-verbal, respectiv raportul de constatare constituie mijloace de probă conform art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală,” se precizează în decizia CCR.