Se intampla in mod frecvent ca pentru lipsa unei roviniete valabile, aceeasi persoana sa fie sanctionata contraventional de mai multe ori. Acest lucru pentru ca, fiind rovinieta electronica, cetateanul se intampla sa treaca de mai multe ori prin fata aparatelor care inregistreaza lipsa rovinietei. In acest sens se intocmesc mai multe procese-verbale de contraventie pentru aceeasi fapta, pe care cetateanul le primeste la domiciliu.
In realitate, aceste procese-verbale sunt lovite de nulitate absoluta, ele trebuind contestate in instanta pe calea plangerii contraventionale.
Prevederile legale incalcate de intocmirea acestor procese-verbale de contraventie multiple decurg din urmatoarele:
1. se incalca principiul unicitatii sanctionarii contraventionale prevazut de art.5 alin.7 din OG 2/2001 care prevede ca pentru una si aceeasi contraventie se poate aplica numai o sanctiune contravenionala. Acest principiu se transpune in cazuri de acest gen in sensul ca pentru lipsa rovinietei se poate aplica o singura sanctiune contraventionala, si in consecinta se poate intocmi un singur proces-verbal de contraventie. Faptul ca un cetatean trece de mai multe ori prin raza aparatului, neavand achitata rovinieta nu inseamna ca savarseste mai multe contraventii care sa justifice aplicarea mai multor amenzi. In realitate este vorba despre una si aceeasi fapta contraventionala.
2. lipsa mentiunilor obligatorii prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute de art. 17 din OG 2/2001.
Practica judiciara recenta a stabilit ca procesele-verbale de contraventie intocmite pentru lipsa rovinietei de catre agentul constatator care nu este de fata la intocmirea procesului-verbal si care aplica aceasta sanctiune uzand de modalitati electronice, fara a semna personal procesul-verbal ci purtand semnatura electronica sunt lovite de nulitate absoluta. Acest lucru pentru ca in textul legal aplicabil OG 2/2001 nu este prevazuta si posibilitatea semnaturii electronice, ci doar a semnaturii personale a agentului constatator.
Asadar daca primiti mai multe procese-verbale de contraventie pentru ca nu ati avut rovinieta valabila contestati-le in instanta.
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

SEO monitor